Să fie oare dimineţile care`mi urcă în vene, pure şi adevărate, ca fiecare cântec închis în trupul meu?  Să fie oare florile ce`şi înalţă culoarea spre ochii unui albastru imens şi greu de strălucire? Un cer sprijinit pe frunţile noastre ca un cerc uriaş, de senin, ce ne uneşte visurile.

Te`am aşteptat ca pe o ploaie de primăvară, cu buze însetate şi mâinile întinse în adorare, smulgând promisiuni clipelor, strivind între degete nedumeririle şi îndoielile. Cu ochii îmbătaţi de dor, cu suflet fremătând şi fruntea plecată, cu gânduri dospite`n aroma speranţelor.

Nu pleca!.. Mai vreau sa te privesc. Vreau să te culeg şoaptă de şoaptă, lumină de lumină, tristeţe de tristeţe, în ochii mei înălţaţi spre tine.

Nu pleca!.. Mi`e sete de buzele tale însingurate, cu parfumuri de liliac alb. Mi`e sete de privirile tale ascunzând cerul în fiecare mângâiere cu care mă îmbrăţişează.

Rămâi!